Joi, 20 august, Centrul Narcologic “ADOMED” a fost vizitat de Ivan Liulenov și Dmitrii Leontiev, fondatorul și coautorul echipei Stoianovka, care a devenit de două ori campioana Ligii Ucrainene a Râsului. Într-o comunicare deschisă și liberă, comedianții au împărtășit detaliile succesului lor, au vorbit despre viața lor, despre planurile lor imediate; pacienții centrului, la rândul lor, au avut ocazia să le adreseze întrebările pe care îi interesează. În general, comunicarea s-a dovedit a fi destul de caldă, relaxată și amuzantă – plină de umor și râs de calitate.
Astfel de întâlniri au, fără îndoială, un efect terapeutic puternic, deoarece pe lângă pozitivul pe care l-a adus întâlnirea, băieții au primit ceva care cu siguranță îi va ajuta în viitorpentru ca să-și atingă obiectivele în viață. Este ca o rețetă pentru bunăstare.
Motivația este forța motrice din spatele recuperării. Dacă motivația dispare brusc, tratamentul dependenței devine imposibil. Datorită dezvoltării motivației pozitive, pacienții de la Centrul Narcologic “ADOMED” au ocazia să vadă de ce sunt capabili dacă urmează programul de recuperare și nu sunt în stare de ebrietate.
Este demn de remarcat faptul că oaspeții – Ivan Liulenov și Dmitrii Leontiev sunt persoane pozitive din toate punctele de vedere și deschise comunicării. Numai devotamentul față de munca lor i-a făcut să fie cine sunt. După o conversație sinceră cu ei, a rămas pacienții au rămas cu un sentiment atât de plăcut, mai exact: recunoștință, încredere și inspirație. Cu siguranță, fiecare a dorit să-și găsească munca vieții sale și să se dedice acesteia, așa cum fac Ivan și Dmitrii.
La sfârșit, Ivan Liulenov a interpretat mai multe piese la chitară, prin intermediul căreia a cucerit în cele din urmă pe toți cei prezenți. Trebuie de accentuat că Ivan are o voce minunată și un mod individual de interpretare. Invitatul a spus că lucrează la înregistrarea propriului album muzical, iar în curând albumul va fi disponibil pentru download-uri pe toate platformele cunoscute. În încheiere, le dorim oaspeților noștri succes în toate activitățile lor și le mulțumim că nu rămân indiferenți la problema dependenței. Vă mulțumim!